Definitia gloante definitie DEX Online, dictionar roman

expr. (-er. – d. bărbați) a fi excitat

s. v. bulbuc.

s.f. pl. 1. (înv.) bani. 2. mâncare de fasole. 3. mâncare cu cocoloașe.

gloanțe, s.n. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonț. [Var.: glónte s.n.] – Et. nec.

s. 1. v. cartuș. 2. (pop.) plumb, (Transilv. și Ban.) șiret. (Ciuruit de ~oanțe.)

s. n., pl. gloánțe

s.n. – 1. Greutate, obiect greu. – 2. Mic proiectil pentru armă de foc. – 3. Plumb la năvodul de pescuit. Creație expresivă, pe baza rădăcinii glo-, v. aici. Identitatea fonetică și semantică pe care o reprezintă cu g(o)lom(o)ț și clonț este evidentă. Primul sens apare numai în expresia „a cădea greu la stomac”. Originea cuvîntului a suscitat discuții; după Cihac, II, 501 și DAR, din mag. golyócs și galacs, der. care nu este satisfăcătoare; după Scriban, de la grăunte sau grunț. Skok 73 pleacă de la sb. glonta „glonț”, pe care îl der. din germ. Flinte „pușcă mică”; însă etimonul germ. nu satisface iar cuvîntul sb. este mai curînd de origine rom. Natura expresivă a lui glonț devine de asemenea evidentă prin der. săi; gloanță, s.f. (înv., proiectil de tun); glonțiș, s.n. (pietriș); glonțan, s.m. (pietriș, prundiș), cf. clonțan; glonțuros, adj. (pietros), cf. grunțuros. Din rom. provine sb. glonta și mag. golonc „glonț” (Edelspascher 14).

definiția gloante definiție dex