glávă (-ve),
s.f. –
1. Cap. –
2. (Înv.)
Capitol. Sl.
glava (Cihac, II, 121; Conev 87), cf. bg., sb.
glavă,
pol.
glowa,
rus.
golova, ngr. γϰλάβα „căpățînă”.
Primul sens are
totdeauna o
nuanță depreciativă. Din sb. pare a
proveni glag, s.n. (
Banat,
colț), prin
intermediul unei
asimilări. – Der.
glăvățînă, s.f. (căpățînă,
dovleac), prin
încrucișare cu
căpățînă, cf. bg.
glavetina;
glovoț, s.n. (căpățînă);
glarhnică, s.f. (
șervet răsucit în
formă de
colac pe care se
așază greutatea purtată pe
cap), din sl.
glavnikŭ „de
cap”;
glaviznă, s.f. (înv.,
capitol), din sl.
glavizna,
împrumut literar. Cf.
sglăvoc.