Definitia ghioagă definitie DEX Online, dictionar roman

s. (IST.) (reg.) nageac, (înv.) sopă. (~ servea ca armă de luptă.)

s. v. bâtă, ciomag, măciucă.

s. f. (sil. ghioa-), g.-d. art. ghioágei; pl. ghioáge

f. 1) Băț lung și gros, cu măciulie la un capăt; bâtă; măciucă; ciomag. 2) înv. Armă primitivă de luptă, constând dintr-un astfel de băț. 3) Lovitură dată cu un asemenea băț. 4) Capătul bombat și ghintuit al unui buzdugan. [G.-D. ghioagei; Sil. ghioa-] /<lat. clova

s.f. – Măciucă. – Var. (înv.) ghigă, ghegă, ghioacă. Mr. cl’oagă, gl’ogă. Origine obscură. Se pleacă de obicei de la lat. clāva (Hasdeu, Col. lui Traian, III; DAR), al cărui rezultat ar fi *ghie; pentru al doilea element nesatisfăcător explicat, cf. buturugă, bîzdoagă, măciucă. Totuși, explicația nu este convingătoare; pare preferabil să se presupună un *ghiob (‹ gheb?) cu varianta f., ca moț, moacă, boț, boacă; pentru variația consonantică, cf. ghiborț, ghigorț, precum și ghidănac, s.n. (Olt., măciucă), probabil în loc de *ghibănac. Der. din lat. *clāvica (Weigand, Jb., XII, 109; cf. REW 1978 și Pascu, Beiträge, 9), din lat. *globica (Giuglea, Dacor., IV, 1554), sau din sl. glogŭ (Miklosich, Consonantismus, II, 57), nu pare posibilă. Alb. kljokë trebuie să provină din mr.; bg. gega (cf. Romansky 105) și ngr. γλογίά „lance” depind evident de rom. – Der. ghigar, s.m. (înv., porcar, cioban); ghiogar, s.m. (bătăuș).

, ghioage s.f. palmă mare.

definiția ghioagă definiție dex