fríge (fríg, frípt),
vb. –
1. prăji. –
2. A
coace. –
3. A
arde, a
face scrum. –
4. A pune la
foc (
pentru a
tortura). –
5. A
bate, a
altoi, a
ciomăgi, a
face praf. –
6. A
arde, a fi
fierbinte. –
7. (Refl.) A se
arde, a se
prăji. –
8. (Refl.) A se
păcăli, a rămîne
păgubaș. –
9. (Refl.) A
pierde. – Mr.
frigu, fripșu, friptă; megl.
frig, friș, fris. Lat.
frῑgĕre (Pușcariu 648;
Candrea-
Dens., 642; REW 3510;
DAR), cf.
alb.
fergoń (Philippide, II, 643), it.
frigere, prov., fr.
frire, cat.
fregir, sp.
freir,
port.
frigir. Der.
frigare, s.f. (
vergea de
fier în care se
înfige carnea spre a fi
prăjită), cu suf.
-are, ca
vînzare, crezare (
analogia cu
grătar, pe care o
propune DAR nu
constituie o
explicație suficientă; după Pușcariu 650, din lat. *
frῑgalis; după
Candrea-
Dens., 643, de la un lat. *
frῑgaria);
frigăruie, s.f. (
carne tăiată în
bucăți mici și
friptă la
frigare);
frigări, vb. (a
înfige; refl. pop., a fi stăpînit de
dorință);
frigătoare, s.f. (
frigare; Trans.,
plită de
gătit);
înfrigări, vb. (a
înfige);
friptoare, s.f. (Trans.,
Banat,
arșiță,
căldură excesivă), de la
part.
fript, cu suf. -
oare;
friptură, s.f. (
carne friptă), cu suf. -
ură, cf.
băutură, căutătură, corcitură etc. (după Meyer-Lübke,
Rom. Gramm., II, 492; Pușcariu 654;
Candrea-
Dens., 654; REW 3508 și
DAR, din lat.
frῑctūra, cf. mr.
friptură și
frῑxūra › fr.
fressure; însă această
ipoteză nu este
necesară);
fripturist, s.m. (
persoană care
profită de
politică pentru interese personale);
fripturism, s.n. (
politică a
propriului interes).