FIÍNȚĂ, ființe, s.f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. ♢ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ♢ Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. – Fi + suf. -ință.
Ființă ≠ neființă
FIÍNȚ//Ă ~e f. 1) Ceea ce are viață; vietate; viețuitoare. 2) Existență reală; viață. ♢ A da ~ a) a da viață, a da naștere; b) a realiza, a făuri. [G.-D. ființei; Sil. fi-in-] /<lat. fientia