fáță (fețe),
s.f. –
1. Chip. –
2. Figură. –
3. Persoană,
individ. –
4. Aspect,
înfățișare. –
5. Frunte,
parte superioară. –
6. Suprafață,
parte superioară. –
7. Cuvertură (
husă;
învelitoare;
cuvertură de
pat;
față de masă;
față de pernă). –
8. La
țesături partea de pe față. –
9. Avers. –
10. Pagină a unei
file. –
11. Loc expus la
soare,
solariu.
12. Loc expus la
vînt. –
Față de. –
Față’n față. –
De față. –
În față. –
Pe față. – Mr., megl.
față, istr.
fǫte. Lat.
făcia în
loc de
făcies (
Diez, I, 166; Pușcariu 589;
Candrea-
Dens., 565; REW 3130; Philippide, II, 641;
DAR); cf.
alb.
fakje, it.
faccia, prov.
facha, fr.
face, sp.
faz, haz,
port.
face, ngr. φάτσα.
Sensul de „
persoană”
ar putea fi un
calc după gr. πρόσωπον (Sandfeld 37). Der.
făța, vb. (Trans., a se
coace farfuriile la
foc);
fățoaie, s.f. (
Maram., față de
masă);
fățos, adj. (
frumos);
feție, s.f. (
solariu,
loc însorit);
fățare, s.f. (față de
masă;
suprafața ariei; înv.,
ipocrizie), cu suf. -
are (după
DAR,
ultimul sens s-
ar explica printr-
unul intermediar, de „
mască”);
fățări, vb. (înv., a se
dovedi părtinitor și
nedrept; înv., a
disimula);
fățărie, s.f. (înv.,
părtinire; înv.,
ipocrizie),
ambele cuvinte ce
par de
origine cultă (
sec. XVII),
fără circulație populară;
fățarnic, adj. (înv.,
părtinitor;
ipocrit);
fățărnicie, s.f. (
ipocrizie);
fățărnicește, adv. (în
mod ipocrit);
fățărnici, vb. (înv., a se
arăta părtinitor; înv., a
disimula);
fățiș, adv. (înv., de față; în
mod public; în
mod deschis,
sincer);
înfățișa (var.
fățișa), vb. (a
prezenta; a
expune, a
explica, a
reprezenta; a
compărea; refl., a se
arăta);
(în)fățișat, adv. (de față; în
mod public);
înfățișetor, adj. (care
prezintă; care
reprezintă);
înfăța, vb. (a pune sau a
schimba fața de
pernă sau fața de
masă);
desfăța, vb. (a
scoate fața de
pernă sau de
masă);
fățui, vb. (a
egala, a
netezi; a
peria, a
pili, a
cizela; a
pălmui),
pentru al
cărui ultim sens cf. fr.
taloche „
drișcă,
fățuitoare” și „
palmă,
lovitură”;
fățuitor, s.m. (
fățuitoare);
fățuitoare, s.f. (
perie,
drișcă);
feți, vb. (a
tăia lemnul în
formă pătrată). Der. neol.
fațadă, din fr.
façade încrucișat cu
față;
fațetă, s.f. (
aspect), din fr.
facette, cu
aceeași încrucișare. Cf. sb.
faca „față”,
pol.
dial și rut.
facka „
palmă” (
Candrea,
Elemente, 407; după Berneker 277, din
ven.
fazza), rut.
facernyi „
ipocrit” (
Candrea,
Elemente, 407; Miklosich,
Wander., 14).