a duce dorința sus expr. (intl.) a denunța.
DORÍNȚĂ, dorințe, s.f. 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dor, aspirație. ♦ Ceea ce constituie năzuința, aspirația cuiva. 2. Poftă, gust (de a mânca, de a bea ceva etc.); voie. 3. Atracție erotică. [Pl. și: dorinți] – Dori + suf. -ință.
DORÍNȚĂ, dorințe, s.f. 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dor, aspirație. ♦ Ceea ce constituie năzuința, aspirația cuiva. 2. Poftă, gust (de a mânca, de a bea ceva etc.); voie. 3. Atracție erotică. [Pl. și: dorinți] – Dori + suf. -ință.
DORÍNȚĂ s. 1. v. aspirație. 2. v. cerință. 3. deziderat, doleanță. (Și-a exprimat ~ de a ...) 4. v. poftă.
DORÍNȚĂ s. 1. v. aspirație. 2. v. cerință. 3. deziderat, doleanță. (Și-a exprimat ~ de a ...) 4. v. poftă.
DORÍNȚ//Ă ~e f. 1) Stare sufletească a celui care dorește ceva; doleanță. 2) Ceea ce este dorit; deziderat. 3) Imbold erotic; iubire. /a dori + suf. ~tor
DORÍNȚ//Ă ~e f. 1) Stare sufletească a celui care dorește ceva; doleanță. 2) Ceea ce este dorit; deziderat. 3) Imbold erotic; iubire. /a dori + suf. ~tor