dáva (-ále),
s.f. – Plîngere,
jalbă,
acuzație în
fața unui
judecător. – Mr.
dăvie. Tc.
dava (Șeineanu, III, 45), cf. ngr. νταβᾶς,
alb., bg., sb.
dava.
Sec. XVIII. – Der.
davagilîc, s.n. (plîngere), din tc.
davacilik;
davagiu, s.m. (
reclamant), din tc.
davaci.