Definitia dăscăleau definitie DEX Online, dictionar roman

dăscălesc, vb. IV. 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni, 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

vb. 1. a admonesta, a certa, a dojeni, a moraliza, a mustra, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a su-dui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.) 2. v. cicăli.

vb. v. îndruma, învăța, povățui, sfătui.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. dăscăleáscă

tranz. 1) înv. (persoane) A face să capete anumite cunoștințe și deprinderi; a învăța; a instrui. 2) (persoane) A trata cu dojeni; a mustra; a probozi. 3) fam. A trata cu povețe; a sfătui; a îndruma; a povățui; a învăța. 2. intranz. A practica ocupația de dascăl; a fi dascăl. /Din dascăl

definiția dăscăleau definiție dex