cunúnă (cunúni),
s.f –
1. Coroană. –
2. Ansamblu de
grinzi cu care se
închid în
partea de
sus cei
patru pereți ai unei
case de
țară. –
3. Ghizd,
colac de fîntînă. –
4. Pedală, la
războiul de
țesut. –
5. La
cai,
partea de
deasupra a
copitei. –
6. Plantă (
Coronilla varia). –
7. În
general,
obiect,
legătură sau
ansamblu de
fire ce
amintesc forma unei
coroane. – Mr., megl.
curună. Lat.
corōna (Pușcariu 449;
Candrea-
Dens., 447; REW 2245; Rosetti,
Rhotacisme, 20;
DAR); cf.
alb.
kurorë (Meyer 200; Philippide, II, 639), it., sp.
corona, fr.
couronne,
port.
coroa, ngr. ϰορώνη, sl.
korona, k(o)runa. Este
dublet al lui
coroană, și al lui
corună, pe care Giuglea,
Cercetări lexicografice, 7,
propunea să fie
derivate din lat.
columna. Forma normală este
cea din
dialect,
alterată posterior printr-o
asimilație. – Der.
cununiță, s.f. (dim. al lui
cunună;
icoană care în Basarabia se pune în
sicriu;
plante diferite:
Coronilla varia,
Spiraea ulmifolia,
Vinca minor,
Xeranthemum annuum);
cununa, vb. (înv., a pune
coroană; a
căsători, a
celebra o
căsătorie, a
face căsătoria religioasă), care
ar putea fi un der.
direct din lat.
corōnāre (Pușcariu 448;
Candrea-
Dens., 448; REW 2246;
DAR) și al
cărui semantism se
explică prin
ritualul ceremoniei nupțiale ortodoxe, cf. cu
același sens dublu gr. στεφανόνω (Sandfeld 35),
alb.
kurunzoń (Jokl,
BA,
IV, 195), bg.
venčavam (cu
primul sens se
preferă astăzi forma încununa);
cununie, s.f. (
căsătorie,
una din
cele șapte sfinte taine ale religiei creștine;
oficiere a
căsătoriei,
nuntă;
coroană ce se
așază pe
capul soților, în
timpul oficierii căsătoriei), cuvînt
general răspîndit (ALR, 253),
fără îndoială datorită influenței bisericii;
necununat, adj. (care nu a
fost căsătorit la
biserică);
încununa, vb. (a pune
coroana; a
împodobi; a
răsplăti; a desăvîrși; înv., a
căsători);
descununa, vb. (a
divorța, a
despărți).