cotrobăí (cotrobăiésc, cotrobăít),
vb. – A
căuta, a
scociorî, a
scormoni.
Creație expresivă, după
cum rezultă din
terminația -
ăi, și din
cuvintele care
înseamnă „a
iscodi, a
scormoni” și care
aparțin aceleiași familie:
cociobăi, cotori, cotoroi, cotroci, cotroși, co(r)torosi, (Trans.)
cutrului, cutruzui. Pentru mecanismul expresiv, cf. ngr. ϰουτρουβαλίζω „a
răsturna”. După Cihac, II, 494 și Scriban, din mag.
kótorogni „a
greși”; după
DAR, de la
cotrov „
ascunzătoare”, care pare a fi
una din
multele var de la
cotlon, cf. rut.
kotlon „
căutare”. Der.
cotrobăială, s.f. (
căutare);
cot(r)ohaliță, s.f. (
vagabond;
femeie stricată), pe care
DAR îl pune în
legătură cu mag.
kotorojni „a
greși”;
cotromențe, s.f. pl. (
harababură;
talmeș-balmeș);
catrafuse, s.f. pl. (
harababură; calabalîc,
boarfe), a
cărui der. este la
fel de
neclară ca și
cea a
cuvintelor anterioare (după Cihac, II, 488, din mag.
kateputa „
bagaj”; Scriban pare a
indica o
origine expresivă).