CONSIDERÁȚIE, considerații, s.f. 1. Stimă, respect. 2. Motiv, considerent, rațiune. ♢ Expr. A avea (sau a lua) în considerație = a ține seama de..., a avea în vedere. 3. Părere, idee, reflecție. [Var.: considerațiúne s.f.] – Din fr. considération, lat. consideratio, -onis.
CONSIDERÁȚIE s. 1. v. apreciere. 2. v. autoritate. 3. v. recunoaștere. 4. v. părere.
Considerație ≠ desconsiderație, desconsiderare, dispreț
consideráție s. f. (sil. -ți-e), art. consideráția (sil. -ți-a), g.-d. art. consideráției; pl. consideráții, art. consideráțiile (sil. -ți-i-)
CONSIDERÁȚI//E ~i f. Sentiment de stimă înaltă față de o persoană; deferență; condescendență. ♢ A avea (sau a lua) în ~ a avea în vedere; a ține cont. [Art. considerația; G.-D. considerației; Sil. -ți-e] /<fr. considération, lat. consideratio, ~onis
CONSIDERÁȚIE s.f. 1. Stimă, respect. 2. Motiv, considerent, rațiune. ♢ A avea (sau a lua) în considerație = a ține seama de..., a avea în vedere. 3. Părere, reflecție, idee. [Gen. -iei, var. considerațiune s.f. / cf. fr. considération, lat. consideratio].
CONSIDERÁȚIE s. f. 1. stimă, respect. 2. motiv, considerent, rațiune. o a avea (sau a lua) în ~ = a ține seama de..., a avea în vedere. 3. părere, reflecție, idee. (< fr. considération, lat. consideratio)