Dictionare:
Toate
DEX
Sinonime
Antonime
Neologisme
Ortografic
Arh. & Reg.
Etimologic
Academic
definiția clanț definiție dex
clanț
găsește rime pentru
clanț
Cuvinte apropiate:
clan
,
clanc
,
clanț
,
clanță
,
cleanț
,
clinț
,
clonț
,
cranț
,
glanț
,
lanț
CLANȚ
, (
1
) interj., (
2
)
clanțuri
s.n.
1.
Interj. (
Adesea
repetat
)
Cuvânt
care
imită
sunetul
produs
de
clanța
ușii
, de
izbirea
fălcilor
sau a
dinților
, de
țăcănitul
foarfecelor
, de
închiderea
cu
zgomot
a unui
capac
etc.
2.
S.n.
Cioc
;
p. ext.
(
glumeț
și peior.)
gură
. Expr. (Înv.)
A ține clanț
= a
putea
face
față
într-o
dispută
verbală
, într-o
controversă
cu cineva. –
Onomatopee
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia clanț
CLANȚ
s. v.
cioc
,
clonț
,
plisc
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia clanț
clanț
interj.
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia clanț
clanț
s. n., pl.
clánțuri
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia clanț
CLANȚ
1
~uri
n.
1)
(la
păsări
)
Organ
cornos
care
constituie
o
prelungire
a
gurii
;
cioc
;
plisc
. 2)
depr.
Organ
al
vorbirii
;
gură
. ♢
A-și ține ~ul
a-și
închide
gura
; a
tăcea
. /Onomat.
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia clanț
CLANȚ
2
interj. (se
folosește
pentru
a
reda
zgomotul
produs
de
lovirea
dinților
de
sus
de cei de
jos
, de
foarfece
la
închidere
sau la
deschidere
etc.).
/Onomat.
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia clanț
clanț
interj. –
Imită
zgomotul
produs
de o
încuietoare
sau un
zăvor
, o
foarfecă
,
izbirea
dinților
etc.
Formație
expresivă
,
identică
următoarei
. – Der.
clanț,
s.n. (
gură
,
cioc
);
clanță
, s.f. (
clampă
,
ivăr
,
zăvor
;
gură
-
spartă
,
moară
-
stricată
,
om
certăreț
;
mască
folosită
în
jocurile
populare
de
Crăciun
);
clănțos
, adj. (
vorbăreț
;
certăreț
);
clănțănog
, adj. (
certăreț
, gîlcevitor);
clănțău
,
s.m. (
gură
-
spartă
,
om
care
vorbește
mult
;
avocat
);
clănță
(n)i
(var.
clențăni
), vb. (a
tremura
, a-și
izbi
dinții
; a
face
zgomot
cu
clanța
, a
încerca
la
ușă
; a
bărfi
, a
umbla
cu
vorbe
; a
căuta
ceartă
, a
face
scandal
; a
face
zgomot
obiectele
de
metal
cînd se
mișcă
);
clănțăneală
(var.
clănțănit
,
clănțănitură
), s.f. (
faptul
de a
clănțăni
;
trăncăneală
);
clănțănitor,
adj. (care
tremură
). Întîlnirea cu germ.
Klincke
, fr.
clenche
, mag.
k(e)lincs
pare întîmplătoare. Din
rom
.
provine
bg.
kljanca
(Capidan,
Raporturile
, 222). – Cf.
cloț
.
Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER
|
definitia clanț
Widget WebDex
- Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser
- Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Webdex.ro foloseste cookies pentru a putea afisa rezultatele corecte. Continuand navigarea pe acest site, esti de acord cu folosirea de cookies.
Mai multe detalii
OK