cimilí (cimilésc, cimilít),
vb. – A
propune sau a
interpreta. – Var.
ciumili. Creație expresivă (
Graur,
BL, IV, 91, 97).
Intenția expresivă este
ideea de „a
căuta pe
dibuite”, ca în
ciuguli (var.
ciumeli, cimili) „a
ciupi de
ici colo apucînd
hrana cu
ciocul”, care este
același cuvînt.
Celelalte ipoteze nu conving: din sl.
ciniti „a
aranja” (Cihac, II, 52); din sl.
činilica „
vrăjitoare” (Bogrea,
Dacor, I, 279); din sb.
čemu „de ce” (
Candrea).
DAR propune mr.
ciumuli „a
mesteca”, megl.
ciumili „a
face glume”, care
par de
asemenea cuvinte expresive. Der.
cimel (var.
cinel, ciumel, cimilea(gă), cimiligă, etc.), interj. (
formulă inițială a
ghicitorilor), der.
expresiv și, prin
urmare,
neregulat (după
DAR ar fi imper. de la *
cimeli, de la
a cimili;
dar nici imper. nu are această
formă, nici nu
explică această
ipoteză păstrarea lui
l; după Leca Morariu,
apud DAR, și Scriban,
Arhiva, 1912, în
loc de *
cinea-l „
ghicește”, imper. al unui vb.
ieșit din
uz *
cini, din sl.
činiti „a
aranja”; cf. Conev 102; după Odobescu, în
loc de *
cine-l, de la
cine, pron.,
ipoteze inadmisibile);
cimilitură, s.f. (
ghicitoare).