CĂSĂTORÍE, căsătorii, s.f. Uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii. ♦ Trai comun între soți, viață conjugală; căsnicie. – Căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător) + suf. -ie.
CĂSĂTORÍE s. 1. (pop. și fam.) căpătuială, căpă-tuire. (~ cuiva la ofițerul stării civile.) 2. mariaj, (livr.) matrimoniu. (A contractat o ~.) 3. partidă. (A făcut o ~ bună.) 4. unire, (pop.) însoțire, luare. (După ~ lor ...) 5. v. cununie. 6. v. în-surătoare. 7. v. măritiș. 8. v. căsnicie.
Căsătorie ≠ despărțire, divorț, divorțat
căsătoríe s. f., art. căsătoría, g.-d. art. căsătoríei; pl. căsătoríi, art. căsătoríile
CĂSĂTORÍ//E ~i f. 1) Convenție încheiată printr-un act de stare civilă între un bărbat și o femeie, care și-au luat obligația să întemeieze o familie. A lua în ~. A da în ~. 2) Trai în comun al soților; căsnicie. [Art. căsătoria; G.-D. căsătoriei; Sil. -ri-e] /a (se) căsători + suf. ~ie