cánă (cắni),
s.f. –
Vas cu
toartă care
servește la
băut. – Var.
cănată. Se
consideră în
general reprezentant al germ.
Kanne, prin
intermediul sl. (bg., sb.
kana,
rus.
kana, Cihac, II, 39) sau al lat.
canna (Meyer,
Neugr. St., III, 26), cf. fr.
cannette,
norm.
canne „
urcior”.
Apare și în ngr. ϰάννα, de unde
provine mr. În
rom. nu pare
probabilă der.
directă din lat.,
fiind vorba de un cuvînt de
origine germanică, și
posibil tîrzie. Lohovary 320
îl explică prin pre-indoeurop. Der.
cănățue, s.f.(
ceașcă), cf. sb.
kanatica;
cantă, s.f. (
vas,
oală,
urcior), cf. sb., mag.
kanta.