CÁNĂ2, căni, s.f. 1. Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2. Vas de formă cilindrică în care se depune banda de bumbac, de in sau de cânepă, la cardele și laminoarele din filaturi. – Din bg. kana, germ. Kanne.
CÁNĂ2, căni, s.f. 1. Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2. Vas de formă cilindrică în care se depune banda de bumbac, de in sau de cânepă, la cardele și laminoarele din filaturi. – Din bg. kana, germ. Kanne.
CÁNĂ s. v. belșiță.
CÁNĂ s. (reg.) canceu, (Transilv. și Ban.) cănată, (Ban., Transilv. și Olt.) șol, (prin Transilv.) șolnă. (O ~ de apă.)
CÁNĂ s. (reg.) canceu, (Transilv. și Ban.) cănată, (Ban., Transilv. și Olt.) șol, (prin Transilv.) șolnă. (O ~ de apă.)
CÁNĂ s. v. belșiță.
CÁNĂ căni f. 1) Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide din alt vas mai mare. 2) Conținutul unui astfel de vas. O ~ de apă. [G.-D. cănii] /<bulg. kana, germ. Kanne
CÁNĂ căni f. 1) Vas cu toartă care servește la băut sau la scos lichide din alt vas mai mare. 2) Conținutul unui astfel de vas. O ~ de apă. [G.-D. cănii] /<bulg. kana, germ. Kanne
cánă (cắni), s.f. – Vas cu toartă care servește la băut. – Var. cănată. Se consideră în general reprezentant al germ. Kanne, prin intermediul sl. (bg., sb. kana, rus. kana, Cihac, II, 39) sau al lat. canna (Meyer, Neugr. St., III, 26), cf. fr. cannette, norm. canne „urcior”. Apare și în ngr. ϰάννα, de unde provine mr. În rom. nu pare probabilă der. directă din lat., fiind vorba de un cuvînt de origine germanică, și posibil tîrzie. Lohovary 320 îl explică prin pre-indoeurop. Der. cănățue, s.f.(ceașcă), cf. sb. kanatica; cantă, s.f. (vas, oală, urcior), cf. sb., mag. kanta.
cánă (cắni), s.f. – Vas cu toartă care servește la băut. – Var. cănată. Se consideră în general reprezentant al germ. Kanne, prin intermediul sl. (bg., sb. kana, rus. kana, Cihac, II, 39) sau al lat. canna (Meyer, Neugr. St., III, 26), cf. fr. cannette, norm. canne „urcior”. Apare și în ngr. ϰάννα, de unde provine mr. În rom. nu pare probabilă der. directă din lat., fiind vorba de un cuvînt de origine germanică, și posibil tîrzie. Lohovary 320 îl explică prin pre-indoeurop. Der. cănățue, s.f.(ceașcă), cf. sb. kanatica; cantă, s.f. (vas, oală, urcior), cf. sb., mag. kanta.