CALICÍ, calicesc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A deveni sau a face să devină calic (1); a sărăci. ♦ Intranz. (Înv.) A cerși. 2. Refl. A se zgârci2. 3. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) ologi, a (se) schilodi. – Din calic.
calicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. calicésc, imperf. 3 sg. caliceá; conj. prez. 3 sg. și pl. caliceáscă
A CALIC//Í ~ésc 1. tranz. A face să se calicească. 2. intranz. rar A umbla cu cerșitul; a cerși. /Din calic
A SE CALIC//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni calic; a-și pierde integritatea fizică; a se schilodi; a se mutila; a se schilăvi. 2) A deveni sărac; a-și pierde averea; a sărăci; a se ruina; a scăpăta. 3) A manifesta zgârcenie; a se scumpi; a se zgârci. /Din calic
CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac. ♦ (Înv.) Care cerșește; cerșetor. 2. Zgârcit, avar1. 3. (Înv. și reg.) Atins de o infirmitate vizibilă (olog, ciung etc.). – Din ucr. kalika.
CALÍ//C ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) (despre persoane) Care are o parte a corpului mutilată sau deformată; schilod; infirm. 2) Care este foarte sărac; care cerșește; cerșetor; milog. 3) Care face economii exagerate; avar; zgârcit. /<ucr. kalika
calíc (calícă), adj. – 1. Paralitic, damblagiu. – 2. Cerșetor. – 3. Sărman, nenorocit. – 4. Avar, zgîrcit. Sl. kalika „pelerin” (Miklosich, Fremdw., 94; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. rut. kalika „invalid”. Schimbarea semantică se explică prin mulțimea de paralitici și invalizi care luau parte la pelerinaje, și care în general trăiau din pomeni. Der. calicesc, adj. (de calic, de cerșetor); calicește, adv. (ca un calic); calicenie, s.f. (zgîrcenie); calici, vb. (a ologi, a schilodi, a sărăci, a ruina; a ajunge sărac lipit; a cere de pomană, a cerși; a se zgîrci); calicie, s.f. (sărăcie; zgîrcenie, avariție); calicime, s.f. (mulțime de cerșetori); calicos, adj. (zgîrcit).
călîci (-iuri), s.n. (Înv.) Spadă. Se spunea mai ales despre spada pe care sultanul obișnuia s-o dăruiască domnitorilor, ca semn al învestirii. – Var. calîci. Tc. kiliç (Șeineanu, III, 25; Lokotsch 1040).