boúr (bóuri),
s.m. –
1. Taur sălbatic,
bou sur. –
2. (Mold.,
rar)
Bou. –
3. Capăt încovoiat al unui
obiect. –
4. Emblemă,
stemă,
pecete a Moldovei. –
5. (Înv.)
Impozit pe
vin. –
6. (Adj.) Se
spune despre coarnele îndoite în
așa fel încît se
unesc la vîrfuri. – Var.
buăr, buor, boar, bo(ho)r, toate înv. Lat.
būbălus (Tiktin,
ZPRh., XII, 221; Pușcariu 214; REW 1351;
Candrea-
Dens., 172; Philippide, II, 635;
DAR); cf.
alb.
bualj, v. fr.
bugle, sp.
bubalo. Lat.
bubalus se
alterase deja, cf.
bobulum „
bestia silvatica, habet cornibus magnis” (
Silos 58). Este de
ademenea posibil să fi
existat o
confuzie cu lat.
bubulus „
tăuraș”, ceea ce
ar fi
ușurat confuzia ulterioară între cele două animale,
bou și
bour, prin
intermediul unei
singure denumiri. Cipariu,
Arhiv., consideră că
bour este
reprezentant al lat.
bos urus. Der.
boura, vb. (a
îndrepta, a
înălța, a
ridica);
bourean, s.m. (
bou;
nume propriu de
bou), pe care
Candrea-
Dens.,169,
îl derivă de la
bou; cf.
opinia contrară a lui
Pascu,
Beiträge, 16;
bourel, s.m. (bour
tînăr;
melc;
animal, Lucanus
cervus;
pasăre,
aurel;
instrument muzical popular);
bourel, adj. (
ascuțit, cu vîrf);
bouresc, adj. (de bour);
bouri, vb. (a
ridica, a
îndrepta);
bourie, s.f. (
grajd de
boi);
bouriu, adj. (
ascuțit, cu vîrf).
Trebuie adăugat probabil aici bur, care
apare numai în
expresia destul de
rară,
bou bur „
bou bălan”. După Diculescu,
Dacor., IV, 398 (cf. REW 1416)
ar fi
vorba de lat.
burrus.
Dar ar putea fi și
una din
diferitele formule de
reducere a lui
bour, cf.
buăr, boor ›
bor. Această
reducere, care
ar fi
normală (cf.
nour ›
nor), s-a
oprit probabil întrucît cuvîntul a
ieșit mai
mult sau mai
puțin din
uz, o dată
dispărut animalul (cf.
Candrea-
Dens., 172; după
Graur,
BL, III, 53,
conservarea lui
ou se
datorează influenței lui
r).