bîcsí (-sésc, -ít),
vb. –
1. A
îngrămădi, a
îndesa. –
2. A
amesteca, a
intercala. –
3. A
încărca. –
4. A
bate, a
maltrata. – Var.
băcsi, begsi, bucsi, bucși, îmbîcsi. Ngr. μπίγω,
aorist ἔμπηξα „a
introduce cu
forța, a
îndesa”, μπίξιμο „
faptul de a
îndesa” (
Graur,
BL, IV, 89).
Explicațiile date anterior nu sînt
satisfăcătoare. Cihac
oscilează între două ipoteze, la
fel de improbabile: din
pol.
buks(a), sl.
bukva ‹ gr. πυξίς (Cihac, II, 31),
caz în care
ar fi un
dublet al lui
pușcă; sau din mag.
buckó (Cihac, II, 485). Philippide, II, 701,
îl leagă de
alb.
mbuš.
DAR și
Candrea consideră că
originea sa este
necunoscută, în
timp ce Scriban
sugerează o
legătură,
puțin probabilă, cu mag.
buksi „
tare de
cap”.
Pentru dublul sens „a
îndesa” și „a
bate”, cf. fr.
bourrer. Der.
bîcsai, bocsai, bucșai, adj. (
durduliu,
rotofei);
pentru semantismul căruia cf.
îndesat;
bucsău, s.m. (
arbust,
Spartium iunceum);
îmbîcseală, s.f. (
amestecătură,
promiscuitate,
dezordine);
bigosi, v.
ghibosi.