arómă (aróme),
s.f. –
Mireasmă,
parfum. – Mr.
arumă. Ngr. ἄρωμα (Roesler 664; Murnu 7),
probabil intrat în
sec. XV sau XVI, prin
intermediul terminologiei religioase. Der.
aromată, s.f. (aromă,
esență aromatică), din gr. ἀρώματις; sau din sl.
aromatŭ;
aromatic, adj., din fr.
aromatique;
aromatiza, vb.;
aromeală, s.f. (înv.,
ispită;
stare de
somnolență, de
somn ușor);
aromi, vb. (a
seduce, a
ispiti; a
ațipi, a
adormi).
Etimologia lui
aromi „a
dormi”
prezintă dificultăți semantice, pe care
DAR nu
le explică suficient;
dar este și mai
dificilă cea propusă de Cihac, II, 195, plecînd de la cr.
žmiriti „a
închide ochii”.