definiția armoniile definiție dex

armoniile

găsește rime pentru armoniile

ARMONÍ/E ~i

f. 1) Potrivire perfectă a elementelor unui întreg; acord. 2) Înțelegere bună între două persoane sau colectivități. 3) muz. Ramură a teoriei muzicii care se ocupă cu studiul acordurilor în compoziție. 4): ~ vocalică potrivire de timbru a vocalelor dintr-un cuvânt. [G.-D. armoniei] /<lat. harmonia, fr. harmonie
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia armoniile

ARMÓNIE2

, armonii, s.f. (Reg.) Armonică. – Cf. armonică, armonie1.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia armoniile

ARMÓNIE2

, armonii, s.f. (Reg.) Armonică. – Cf. armonică, armonie1.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia armoniile

ARMONÍE1

, armonii, s.f. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg. ♦ Bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); spec. (Muz.) concordanță fonică între sunete. ♢ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură. Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție. – Din fr. harmonie, lat. harmonia.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia armoniile

ARMONÍE1

, armonii, s.f. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg. ♦ Bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); spec. (Muz.) concordanță fonică între sunete. ♢ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură. Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție. – Din fr. harmonie, lat. harmonia.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia armoniile

ARMONÍE

s. 1. acord, împăciuire, înțelegere, pace, unire, (livr.) concert, concordie, (pop.) potriveală. (~ ce domnea între ei.) 2. concordanță, echilibru, potrivire, proporție, proporționalitate, simetrie, (fig.) simfonie. (O perfectă ~ a elementelor unui ansamblu.) 3. v. acord. 4. melodie, muzicalitate, sonoritate. (~ interioară a versului.) 5. (FON.) armonie vocalică = sinarmonie, sinarmonism.
Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia armoniile

ARMONÍE

s. v. articulație, încheietură.
Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia armoniile

ARMONÍE

s. v. articulație, încheietură.
Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia armoniile

ARMONÍE

s. 1. acord, împăciuire, înțelegere, pace, unire, (livr.) concert, concordie, (pop.) potriveală. (~ ce domnea între ei.) 2. concordanță, echilibru, potrivire, proporție, proporționalitate, simetrie, (fig.) simfonie. (O perfectă ~ a elementelor unui ansamblu.) 3. v. acord. 4. melodie, muzicalitate, sonoritate. (~ interioară a versului.) 5. (FON.) armonie vocalică = sinarmonie, sinarmonism.
Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia armoniile

Armonie

≠ cacofonie, dezacord, dezarmonie, discordanță, discordie
Dictionar: Dictionar de antonime | definitia armoniile

Armonie

≠ cacofonie, dezacord, dezarmonie, discordanță, discordie
Dictionar: Dictionar de antonime | definitia armoniile

armónie

(muzicuță) s.f. (sil. -ni-e), art. armónia (sil. -ni-a), g.-d. art. armóniei; pl. armónii, art. armóniile (sil. -ni-i-)
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia armoniile

armónie

(muzicuță) s.f. (sil. -ni-e), art. armónia (sil. -ni-a), g.-d. art. armóniei; pl. armónii, art. armóniile (sil. -ni-i-)
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia armoniile

armoníe

(abstract) s. f., art. armonía, g.-d. art. armoníei; pl. armoníi, art. armoníile
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia armoniile

armoníe

(abstract) s. f., art. armonía, g.-d. art. armoníei; pl. armoníi, art. armoníile
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia armoniile

armoníe (-íi),

s.f. – Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg. – Mr. armunie. Gr. ἀρμονία (sec. XVII), și modern din fr. harmonie. – Der. armonic, adj.; armonică, s.f. (acordeon; Arg., portofel), din germ. Armonika; armonios, adj.; armonist, s.m. (acordeonist); armoniza, vb.; dezarmonie, s.f. (dezacord, neînțelegere); inarmonic, adj. (nearmonios).
Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER | definitia armoniile

armoníe (-íi),

s.f. – Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg. – Mr. armunie. Gr. ἀρμονία (sec. XVII), și modern din fr. harmonie. – Der. armonic, adj.; armonică, s.f. (acordeon; Arg., portofel), din germ. Armonika; armonios, adj.; armonist, s.m. (acordeonist); armoniza, vb.; dezarmonie, s.f. (dezacord, neînțelegere); inarmonic, adj. (nearmonios).
Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER | definitia armoniile

ARMONÍE

s.f. 1. Combinare simultană a mai multor sunete în conformitate cu anumite legi. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (muzicale sau vorbite). ♦ Parte a teoriei muzicii care se ocupă cu studiul acordurilor în compoziție. ♢ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură sau chiar printr-un singur cuvânt onomatopeic. 2. Potrivire a elementelor componente care alcătuiesc un întreg; concordanță, acord – v. proporționalitate. ♢ (Lingv.) Armonie vocalică = acomodare, prin asimilare, a unei vocale cu altă vocală din același cuvânt. ♦ Bună înțelegere. [Gen. -iei. / < fr. harmonie, it. armonia < lat., gr. harmonia].
Dictionar: Dictionar de neologisme - DN | definitia armoniile

ARMONÍE

s.f. 1. Combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor. 2. Potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens. ♢ ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. Înțelegere deplină între persoane, colectivități etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)
Dictionar: Dictionar de neologisme - DN | definitia armoniile

ARMONÍE

s.f. 1. Combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor. 2. Potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens. ♢ ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. Înțelegere deplină între persoane, colectivități etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)
Dictionar: Dictionar de neologisme - DN | definitia armoniile

ARMONÍE

s.f. 1. Combinare simultană a mai multor sunete în conformitate cu anumite legi. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (muzicale sau vorbite). ♦ Parte a teoriei muzicii care se ocupă cu studiul acordurilor în compoziție. ♢ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură sau chiar printr-un singur cuvânt onomatopeic. 2. Potrivire a elementelor componente care alcătuiesc un întreg; concordanță, acord – v. proporționalitate. ♢ (Lingv.) Armonie vocalică = acomodare, prin asimilare, a unei vocale cu altă vocală din același cuvânt. ♦ Bună înțelegere. [Gen. -iei. / < fr. harmonie, it. armonia < lat., gr. harmonia].
Dictionar: Dictionar de neologisme - DN | definitia armoniile

ARMONÍE

s. f. 1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi. ♢ parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor. 2. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens. o ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. înțelegere deplină între persoane, colectivități etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)
Dictionar: Marele dictionar de neologisme - MDN | definitia armoniile

ARMONÍE

s. f. 1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi. ♢ parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor. 2. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens. o ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. înțelegere deplină între persoane, colectivități etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)
Dictionar: Marele dictionar de neologisme - MDN | definitia armoniile

ARMÓNIU

, armonii, s.n. Instrument muzical cu claviatură asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lamele metalice la presiunea aerului ieșit dintr-un burduf acționat cu pedale. – Din fr. harmonium, germ. Harmonium.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia armoniile

armóniu

s. n. [-niu pron. -niu], pl. arimónii, art. armóniile (sil. -ni-i-)
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia armoniile

ARMÓNI//U ~i

n. Instrument muzical de suflat, cu claviatură, asemănător cu orga. /<fr. harmonium, germ. Harmonium
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia armoniile

ARMÓNIU

s.n. Instrument muzical cu claviatură asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lame metalice acționate de un curent de aer. [Pron. -niu, scris și harmoniu. / < fr. harmonium].
Dictionar: Dictionar de neologisme - DN | definitia armoniile

ARMÓNIU

s. n. instrument muzical cu claviatură, asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de ancii metalice puse în vibrație de un burduf acționat prin pedale. (< fr. harmonium, germ. Harmonium)
Dictionar: Marele dictionar de neologisme - MDN | definitia armoniile
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar