ALBEÁȚĂ s.f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă; (rar) albime. 2. Leucom; (impr.) cataractă (2). [Var.: albéțe s.f.] – Alb + suf. -eață.
ALBEÁȚ//Ă f. 1) Culoare albă. ~a zăpezii. 2) Stare patologică constând în apariția pe cornela ochiului a unor pete albe; leucom. [G.-D. albeții; Sil. -bea-] /alb + suf. ~eață
albeață s.f. sg. (intl.) 1. lenjerie de pat 2. argint; argintărie
ALBÉȚ s. v. alburn.
albéț s. n., pl. albéțe
ALBÉȚE s.f. v. albeață.