agurá (-réz, -át),
vb. – A
prezice, a
prevesti. Lat.
a(u)gŭrāre (Densusianu,
Rom., XXVIII, 61; Pușcariu 39;
Candrea-
Dens., 23; REW 784;
DAR); cf. v. it.
a(g)urare (lec.
aúru, mil.
ingürá, sard.
aurá), prov.
aurar, sp.
agorar,
port.
agourar.
Rar, Trans. de
Vest. Mr.
ugure, s.n. (
profeție), a
fost interpretat de
Pascu, I, 178, ca der. de la lat.
augurium, ceea ce
poate fi
adevărat numai dacă se are în
vedere complicata cale de
transmitere a cuv.: lat.
augurium a
dat în ngr. γουρί, de unde tc.
ogur, care este
etimonul cuv. mr., cf.
ursuz.