ágă (-ále),
s.n. –
1. Ofițer superior în
armata turcă. –
2. Nobil de
rang secundar,
ofițer superior; este
atestat în Munt. începînd de la 1620, în
locul celui care
înainte se
numea căpitan de vînători.
Era conducătorul militar al
poliției,
inspector al
piețelor urbane și, după
răscoala din 1655,
conducătorul militar al
infanteriei; avea
închisoare proprie și
tribunal la el
acasă.
Regulamentul Organic i-a
acordat gradul de
colonel. – Mr.
aga. Tc.
aga (Roesler 587, Șeineanu, II, 10; Lokotsch 28); cf. ngr. ἀγά,
alb., bg.
agá. Este un
hibrid gramatical. La
început,
sing. său a
fost agá,
formă care
explică pl.
agale. Mai tîrziu
sing. a
fost asimilat cu
tipul tată;
astfel că
astăzi sing. este m., în
ciuda formei,
iar pl. este f., în
ciuda sensului.
DAR tratează drept cuvinte distincte agá (pl.
aghii, a
cărui formă este
falsă) și
agă. Der.
agesc, adj. (
polițienesc);
agie, s.f. (
poliție;
birou al unui
agă);
agoaie, s.f. (
soție de
agă);
agiesc, adj. (
polițienesc);
Agachi, s.m. (
aga), dim. de la ngr. ἀγάϰι, și
considerat greșit nume propriu (Șeineanu, II, 11;
Bogaci).