definiția nume definiție dex

NÚME

n. 1) Denumire dată unei ființe sau unui obiect pentru a le individualiza. ♢ ~ mic prenume. ~ de botez nume care se dă când se botează copilul. ~ de familie nume purtat de membrii aceleiași familii și transmis de la părinți la copii. Ziua ~lui onomastică. A spune (sau a zice) pe ~ a) a rosti numele cuiva; b) a se adresa cu numele; b) a numi direct, fără ocolișuri. Zi-i pe ~! a) spune-mi numele (că l-am uitat); b) numește direct! Să nu-mi (mai) zici pe ~ se spune când cineva este ferm convins de un lucru și vrea să-l creadă și alții. A da (sau a pune) ~ a (de)numi. Cum ți-i ~le? cum te cheamă? În ~le cuiva sau a ceva a) pentru binele sau pentru cauza cuiva sau a ceva; b) din partea cuiva sau a ceva; din împuternicirea cuiva. În ~le legii având la bază prescripțiile legii. A nu-i (mai) ști (sau auzi) cuiva de ~ a nu mai ști nimic despre cineva; a nu mai avea nici o veste despre cineva; a-i pierde urma. Să nu-ți mai aud de ~ nu mai vreau să știu de tine. 2) Cuvânt prin care este calificat cineva sau ceva; calificativ. ♢ Cu (sau sub) ~ de prezentân-du-se ca; sub formă de; în chip de. A (nu) lua în ~ de rău a (nu) presupune că cineva intenționează ceva rău; a (nu) se supăra. 3) Supranume dat unei persoane (de obicei, în batjocură), bazându-se pe o trăsătură caracteristică a acesteia; poreclă. 4) Opinie publică bună sau rea despre cineva sau ceva; faimă; reputație. ♢ Cu ~ vestit; renumit. Fără (de) ~ a) care nu este cunoscut publicului; b) care nu este identificat; anonim. A-și face un ~ a fi cunoscut publicului printr-o activitate prodigioasă. A lăsa un ~ a lăsa o faimă bună. A-i merge ~le a i se duce vestea. 5) ling. Denumire comună pentru substantiv, adjectiv, pronume și numeral. ♢ ~ comun substantiv comun. ~ propriu substantiv propriu. ~ de agent autor al acțiunii, exprimat printr-un substantiv sau un adjectiv derivat de la un verb. ~ predicativ parte nominală a predicatului. /<lat. nomen