vrédnic (-că),
adj. –
1. Demn, merituos. –
2. Capabil. –
3. Activ, muncitor, talentat. – Var.
vrenic. Megl.
vreadnic. Sl.
vrĕdinŭ (Miklosich,
Fremdw., 136; Cihac, II, 466; Tiktin), cf. bg.
vrĕden, cr.
vrednik.
Vernic, adj. „
demn”, pe care
Graur,
BL, XIV,
îl explică prin sl.
vĕrĭnikŭ „credincios”, nu este altceva decît var. lui
vrenic. – Der.
(în)vrednici, vb. (a
face demn, a
face merituos; refl., a merita; refl., a se
face demn de, a
binevoi să);
vrednicie, s.f. (merit; capacitate, demnitate; hărnicie);
nevrednic, adj. (nedemn; mizerabil);
nevrednicie, s.f. (ticăloșie).