tuléi (-ie),
s.n. –
1. Puf, perișor. –
2. Pufuleț de
fructe sau de
plante. –
3. Cocean,
ciocălău, pănușă de
porumb. – Var. Trans.
tulea. Mold.
tiuleu, tiulei. Sl.
tulŭ „cilindru
gol” (Cihac, II, 426; Tiktin, Candrea), cf.
torbă și sb.
tulaj „cocean”, rut.
tulij, pol.
tulja „
fier de
lance”. La sensul al doilea
ar fi
putut interveni o contaminare cu tc.
tüy „
puf”,
tüylü „pufos”, mai
ales dacă se ține
cont de var. mold. Der. din gr. τσῦλος „
coloană” (Hasdeu,
Col. lui Traian, 1874, 456) sau din mag.
toll (Scriban) trebuie să fie abandonată, ca și der. din lat.
tubŭla (Pușcariu,
Dacor., V, 423; REW 8968). Der.
tulean (var. Olt.
tujlean), s.n. (cocean,
ciocălău;
puf, perișor);
tulău, s.m. (Trans.,
bucium foarte lung al
ciobanilor, din
scoarță de
tei sau de
salcie, măsoară 2 m. în lungime), probabil din același sl.
tulŭ „tub” (după Miklosich,
Slaw. Elem., 50 și Cihac, II, 427; din sb., cr.
tuliti „a
scheuna, a
urla”; după Conev, 104, din bg.
tulnik);
tulnica, vb. (Trans., a
suna din tulnic);
tulug, s.m. (tuleu de
porumb, cocean), în Trans.