toánă (-ne),
s.f. –
1. Atac, insultă, criză. –
2. Capriciu,
chef,
glumă. Ngr. τόνος „
putere, forță”, cf. τονίζω „a accentua”. Der. din sb., cr.
tonja „
furtună” (Cihac, II, 415) sau de la
a tuna (Philipide,
Principii, 61;
Iordan,
Dift., 190) nu este probabilă. La origine trebuie să fie
termen medical. – Der.
tonatic (var.
tonos), adj. (capricios, năzuros);
tonoasă, s.f. (Trans., zburdălnicie,
șotie). Der. neol.
ton, s.n., din fr.
ton (mr.
ton, din ngr.);
tonalitate, s.f., din fr.
tonalité;
tonic, adj., din fr.
tonique;
atonal, adj., din fr.
atonal;
intona, vb., din fr.
entonner;
tonisi, vb. (a
compune, a pune pe
muzică), din ngr. τονίζω (Tiktin).