spălá (-l, -at),
vb. – A curăța cu
apă. – Mr.
aspel, spilare, megl.
spel, spilari, istr.
spelu. Lat.
perlavāre, cu
s- lat. sau expresiv (Cipariu,
Gram., 314; Cihac, I, 141; Meyer,
Alb. St., IV, 99; Candrea,
Éléments, 73; Crețu 369; Pușcariu 1613; Candrea-Dens., 936; REW 3044; Meyer-Lübke,
ZRPh., XXVIII, 618), conservat numai în
rom. (Rosetti, I, 171) și în
alb.
shpëljań (Philippide, II, 641). Această etimologie a
fost respinsă de Densusianu,
Rom., XXVI, 100, care propune lat. *
expellāre, de la
pellis,
puțin convingător. Der.
spălat, adj. (curățat cu
apă; îngrijit,
dichisit);
spălat, s.n. (
spălare);
nespălat, s.m. (
murdar, soios);
spălător, adj. (care spală; s.n., cîrpă de bucătărie; s.n., lavabou);
spălătoare, s.f. (
lighean,
vas de
spălat);
spălătoareasă (var.
spălătoriță), s.f. (
femeie care spală
rufe);
spălătorie, s.f. (s.f. (
încăpere de
spălat rufe);
spălătură, s.f. (
spălat;
lături);
spală-varză, s.m. (fanfaron);
spălăci, vb. (a spăla
prost, de mîntuială; refl., a-și
pierde culoarea, a se decolora), cu suf. expresiv -
ci (după Pușcariu,
Dacor., III, 678, de la un lat. *
experlavicāre);
spălăcitură, s.f. (
obiect decolorat;
lături);
spălăcioasă, s.f. (
plantă, Senecio vernalis), transpunere a it.
spellicciosa (Candrea), sau a
numelui științific.