soț (-ți),
s.m. –
1. (Înv.) Copărtaș. –
2. Bărbat căsătorit. –
3. Camarad,
prieten,
asociat. –
4. Pereche. – Mr., megl.
soț. Lat.
sǒcius (Cihac, I, 257; Pușcariu 1610; REW 8056), cf.
alb.
šots (Philippide, II, 655), it.
soccio „arendaș de
turme”. – Der.
soție, s.f. (înv.,
tovarășă; înv., căsătorie, uniune; înv.,
camarad,
asociat; înv., asociație, societate;
nevastă) cuvînt folosit actualmente mai
ales în Munt. și Mold. (
ALR, I, 271);
soțesc, adj. (conjugal, matrimonial);
soață, s.f. (
camaradă;
nevastă);
însoți, vb. (a
asocia, a
uni; a împerechea; a se alipi, a se alătura; a se căsători, a escorta, a acompania);
însoțitor, adj. (care însoțește);
însoțime, s.f. (înv., societate,
grup);
însoțitură, s.f. (Trans.,
companie);
cusoți, vb. (Bucov., a ține
companie, a întreține), cu pref. expresiv.
cu-;
soțiire, s.f. (înv.,
asociere).