púpăză (púpeze),
s.f. –
1. Pasăre migratoare (Upupa epops). –
2. Colac în
formă de
cuib. –
3. Specie de măzăriche (Orobus vernus). –
4. Ciocan de cioplitor. –
5. (Olt.)
Cicatrice. –
6. (Olt.)
Semnul dogarilor. –
7. Femeie fandosită, sclivisită. –
8. (Arg.) Prostituată. – Mr.
pupăză, megl.
pupcă, pupează. De la
pupă, cuvînt care
apare numai în mr. (cf. megl.
pupcă) și care este o var. a lui
pup, creație expresivă. S-a
dat acest
nume pupezei atît pentru
moțul său (cf.
alb.
pupë „
moț”,
pupui „cocoașă” și fr.
huppe „
moț” și „pupăză”),
cît și pentru
glasul ei (Tiktin), cf. gr. ἔποψ, lat.
upupa, fr.
huppe și
pupăi „a cînta pupăza”,
pupui „a pupăi”. Oricum, formația pare să se fi
creat în
rom. prin atașarea la un element expresiv inițial a suf. -
ză, care, în
ciuda unanimității filologilor, nu este
alb.,
căci a
fost productiv în
rom., cf.
cinteză, fofează, sfîrlează, bogză ‹
boaghe, etc. Se consideră în
general că
primul element reprezintă lat.
upupa, prin intermediul unei reducții *
pupa, și că suf.
indică un
împrumut din
alb. (Pușcariu 1403; Candrea-Dens., 1476; Densusianu,
Bausteine, 475;
Pascu, I, 149; Weigand,
Jb., XVI, 74; Philippide, II, 730; Bogrea,
Dacor., IV, 843; Pușcariu,
Lr., 265; Rosetti, II, 121; cf.
Graur,
BL, V, 116). Der. din lat. *
upupacea (Koerting 9910) este neverosimilă, cf. Densusianu,
Rom., XXXIII, 284. Diculescu,
Elementele, 473,
reduce sensul 2 la gr. ποπάς, -άδος,
fără prea multă probabilitate. – Der.
pupăzoi, s.m. (masculul
pupezei);
pupăza, vb. refl. (Trans., despre
vedere, a se voala);
împupăza, vb. (a se
dichisi). Din
rom. provin bg.
pupŭza (Capidan,
Raporturile, 218), și probabil
alb.