prigorí (prigorésc, prigorít),
vb. –
1. A
arde, a
dogori, a
frige, a se
mistui. –
2. (Refl.) A
suferi de
sete. Sl.
prigorĕti (Miklosich,
Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 226; Conev 37), cf. bg.
prigoream (
Pascu,
Suf., 52). Cf.
prigoare. – Der.
prigoriște, s.f. (înv.,
loc însorit).