pămătúf (pămătúfuri),
s.n. –
1. Feleștioc,
mătăuz,
pensulă de
ras, periuță. –
2. Fard, ruj. Sl.
pometuchŭ, din
pomesti, pometą „a
mătura” (Cihac, II, 519; Tiktin); der. din mag.
pemetfű „
mătură”, care aparține aceleiași
familii, e mai
puțin probabilă. Bg.
pomatuh (Conev 111) nu ne este
sigur;
ar putea proveni din
rom., ca ;i bg.
pometuša.