páște (pásc, păscút),
vb. –
1. A pășuna. –
2. A
păzi vitele la
păscut. –
3. (
Rar) A hrăni, a alimenta. –
4. A
păstori o
turmă de credincioși. –
5. A
amenința, a pîndi, a urmări. – Mr.
pascu, păscut, paștire, megl.
pascu, păscut. Lat.
pascĕre (Pușcariu 1282; Candrea-Dens., 1353; REW 6263), cf. vegl.
puoskro, it.
pascere, logud.
paskere, prov.
paiser, cat.
paixer, sp.
pacer, port.
pascer. După Șeineanu,
Semasiol., 69, ultimul sens s-
ar datora unei influențe ebraice,
ipoteză inutilă,
dat fiind că, din
punct de
vedere al
păstorului, a
paște animalele nu înseamnă altceva decît „a
aștepta supraveghind”. Der.
păscare, s.f. (
păscut;
pășune;
loc în care se
așteaptă și se
prinde mingea, în anumite
jocuri), după
păscut, ca
nascare din
născut (Tiktin);
păscut, s.n. (pășunat);
păscătoare, s.f. (Bucov.,
pășune);
păscui, vb. (a presimți, a
bănui), din vb.
paște 5. – Cf.
păstor, pășune.