nóu (nóuă),
adj. – Recent,
proaspăt, tînăr. – Mr.
nou, noauă, megl.
nou, nouă, istr.
now, nowe. Lat.
nōvus (Pușcariu 1192; Candrea-Dens., 1246; REW 5972), cf. it.
nuovo (sard.
nou), prov.
nueu, fr.
neuf, sp.
nuevo, port.
nono. – Der.
noutate, s.f. (
știre proaspătă, inovație,
schimbare), care
poate fi în
egală măsură der. intern cu suf. -
tate sau reprezentant al lat.
nōvĭtātem (Pușcariu 1194; Candrea-Dens., 1247);
înoi, vb. (a renova, a împrospăta; a repune; a
repeta; a reface; înv., a purifica, a reface o
biserică; refl., a
îmbrăca pentru
prima oară ceva);
înoitură, s.f. (înv., restaurare, reabilitare, inovație);
înoitor, s.m. (înv., inovator);
reînoi, vb. (a renova, a
repeta), creație improprie;
pre(î)noi, vb. (a renova);
pre(î)noitor, adj. (renovator, reformator).
Novitale, s.f. pl. (noutăți de ultimă oră), din it.
novità, probabil prin intermediul ngr., este înv. (
sec. XIX).