NEFONDÁRE
s.f. v.
NETEMEINICIE. Lipsă de temeinicie;
spec. viciu al unei
hotărâri date de un organ de jurisdicție, care constă fie în greșita sau incompleta stabilire a faptelor, fie în lipsa de motivare, fie într-o motivare contradictorie sau în nefondarea ei pe un articol de lege. [DEX '98]