méliță (mélițe),
s.f. –
1. Unealtă de melițat. –
2. Flecar, palavragiu. – Megl.
mel’iță. Bg.
melica, sb.
maljica, din sl.
mlĕti, mĕlją, mĕljesi „a
măcina” (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 192; Byhan 318; Conev 75). – Der.
melița, vb. (a
mărunți cu melița; a trăncăni);
melițător, s.m. (cel care meliță);
melițat, s.n. (melițare);
melițoi, s.n. (meliță
mare);
melițuică, s.f. (meliță
mică).