marmúră (mármuri),
s.f. – Rocă cristalină divers colorată. – Var.
marmoră, (înv.)
marmure. Mr.
marmar, mr., megl.
marmură. Lat.
marmor (Pușcariu 1033; Candrea-Dens., 1054; REW 5368), cf. it.
marmo, prov.
marme, fr.
marbre, sp.
mármol, port.
marmore. Der. din gr. μάρμαρος (
Pascu,
Beiträge, 10), pare mai
puțin probabilă. Nu e cuvînt popular,
dar apare din
sec. XVII. – Der.
(în)mărmuri, vb. (a se împietri, a se întări), cf. megl.
mărmurisi, calabr.
ammarmurare;
mărmuriu, adj. (marmorean);
marmoreu, adj. (marmorean), din it.
marmoreo.