mardí (mardésc, mardít),
vb. – A
bate, a chelfăni. Țig.
mar-, participiul
mardo „a
lovi” (Bogrea,
Dacor., I, 280;
Graur 168; Juilland 167). Cuvînt de argou, ca și der.
mardeală, s.f. (
bătaie);
mardeiaș, s.m. (bătăuș). Din același participiu provine țig.
mardo, pl.
marde „căldărușă”, de unde argoticul
mardei, s.m. pl. (
bani) cu sing. reconstituit
mardeu, s.m. (monedă de un
leu).