marț
s.m. –
1. Martie. –
2. Mărțișor. – Mr.
Marțu. Lat.
Martius (Pușcariu 1034; Candrea-Dens., 1056). Cuvînt
rar cu ambele sensuri (al doilea în Munt.), a
fost înlocuit de
martie (megl.
marta), s.f. (
numele lunii), din ngr. μάρτιος, parțial prin intemediul sl.
martii, v. sb.
mart (Vasmer,
Gr., 95). – Der.
mărțișor, s.m. (martie);
mărțișor, s.n. (
podoabă, medalion de 1 martie), pe care Pușcariu,
Dimin., 127,
îl deriva în
mod echivoc din
martie, este dim. a lui
marț (
Pascu,
Beiträge, 53).