líotă (líote),
s.f. –
Bandă,
trupă, mulțime. – Var.
lea(h)otă. Origine îndoielnică. După Candrea și Scriban, din bg., sb., rut.
lihotá,
pol.
lichota „lucru inutil” sau „lucru
rău”, din sl.
lichŭ „inutil” (cf. Berneker 718);
dar der. nu este
clară. După Tiktin, din germ. med.
ljute (› germ.
Leute) „
oameni”, care e și mai
puțin sigur. Probabil trebuie
pornit de la
rădăcina expresivă
leo-, cf.
leoarbă, li(o)păi, leurdă, cu finala ca în
pihotă.