izbucní (izbucnésc, izbucnít),
vb. –
1. A se
porni, brusc și cu
putere. –
2. A izvorî, a țîșni. –
3. A bufni în, a pufni în. – Var.
sbucni, sbugni. Bg.
izbuchnuvam (
DAR), care pare de origine expresivă, cf.
pocni, bufni, și ngr. μπουχτίζω,
rus.
buchnutĭ, sb., cr.
buknuti. Ultima var. pare specializată cu sensul de „a o
rupe la
fugă”,
poate prin încrucișare cu
sbughi. După Miklosich,
Slaw. Elem., 16, din sl.
buchnoti. – Der. postverbal
izbuc, s.n. (Trans.,
izvor, fîntînă).