hodorónc
interj. – Exprimă sunetul
produs de o cădere zgomotoasă sau de hurducăitul unei căruțe
grele. – Var.
hodorosc, hodorog. Creație expresivă, cf. fr.
patatras, sp.
cataplum. Se folosește adesea în compunere:
hodoronc-tronc, hodorosc-trosc, formă prin care se
desemnează o greșeală
foarte mare. Pentru intenția expresivă, cf. compunerea asemănătoare
hurduca, hardughie, hudub-. Der.
hodorob (var.
hodorog), s.n. (
năvod), pe care
îl pune în legătură cu sl.
udorobĭ „
oală”;
horodog, adj. (învechit,
stricat; neputincios,
ramolit), pe care Cihac, II, 503, Tiktin și
DAR îl pun în legătură cu mag.
hadaró „îmblăciu” (cf.
hădărag);
hodoroagă, s.f. (vechitură, hîrb; morișcă, hîrîitoare; vorbăreț, flecar);
hodoroabă, s.f. (vechitură, lucru uzat);
hodorogi, vb. (a hurui, a zdrăngăni; a
face zgomot în
mers);
hodorogeală, s.f. (
zgomot supărător, zdrăngănit);
hodroage, s.f. pl. (
boarfe,
catrafuse);
înhodoroba, vb. (a repara);
hodrînc, s.n. (Trans., unealtă,
sculă);
hodrînca (var.
hobrînca), vb. (a
scutura, a zgîlțîi).