gloátă (gloáte),
s.f. –
1. Mulțime. –
2. Droaie,
puzderie. –
3. Adunătură, plebe. –
4. (Înv.)
Poliție locală,
trupe de
infanterie formate din țărani
fără pregătire
militară specială, a
căror recrutare
era decretată în
cazuri de
urgență. –
5. (Trans., Bucov.)
Familie. Sl. (bg., sb., cf., slov.)
glota (Miklosich,
Lexicon, 120; Cihac, II, 129;
DAR), cf.
pol.
gołota ›
holotă, s.f. (Mold., înv., „mulțime”), și sb.
glota „
familie”. – Der.
glotaș, s.m. (soldat din
poliția locală;
copil,
prunc);
îngloti, vb. (a
aduna, a concentra; a înrola; a îngrămădi; a
publica), înv.