gigeá
adj. –
Frumos, drăguț. Creație spontană din limbajul
copiilor, cf. tc.
cici (Șeineanu, II, 188). – Der.
giugiuli, vb. (a mîngîia, a
răsfăța);
giugiuleală (var.
giugiulitură), s.f. (mîngîiere);
giugea, sf. (Mold.,
bulgăre, cocoloș), cuvînt care
lipsește din dicționare;
apare la V. I.
Popa; pare a
indica o înrudire a
rădăcinii expresive cu
gogă „
bulgăre”, ca și
gogoli (var.
gomoli), vb. (a mîngîia), rezultat din încrucișarea lui
gogă cu
giugiuli, cf.
cocoli;
guguli, vb. (a mîngîia, a
răsfăța);
gugulea, s.m. (copilaș).