desghín (-nuri),
s.n. – Cabriolă, săritură. var.
dezghin, dejghin. Tc.
dezgin (Șeineanu, II, 157; Lokotsch 527; Ronzevalle 93), cf. bg., sb.
dizgin. Cuvîntul
turc înseamnă „
hăț”, astfel încît este posibilă o etimologie populară, care
ar fi
apropiat termenul de
desghina „a separa, a despărți” (Tiktin).