cronț
, interj. – Imită
zgomotul produs de
dinți la ronțăit. – Var.
ronț, clonț, clanț, cranț. Creație expresivă. Cihac, II, 319, considera că
ronțăi este în legătură cu
ceh.
remtati;
Pascu,
Lat., 264, se gîndea la it.
ronzare, sp.
ronzar;
dar aceste coincidențe se datoresc
sursei expresive
comune. – Der.
cronțăi (var.
ronțăi, cronțăni, crănțăni), vb. (a mînca sfărîmînd în
dinți, producînd un
zgomot caracteristic);
(c)ronțăială (var.
(c)ronțăitură, (c)ronțăit), s.f. (acțiunea de ronțăi).