coroágă (coroáge),
s.f. –
Obiect deformat și încrețit, curbare. Bg.
koruba „concavitate” (Pușcariu,
Dacor., II, 597;
DAR); mai
puțin probabilă este der. din mag.
kéreg „coajă,
scoarță” (Cihac, II, 493). Dicționarele atribuie cuvîntului mai
multe sensuri, încercînd să-l aplice fiecăruia din numeroasele
obiecte încrețite (coajă de
copac,
piele uscată,
lemn) care
pot fi
desemnate cu acest
nume. Este dublet al lui
corobă, s.f. (
animal slab și
costeliv) și
fără nici o îndoială al lui
coroabă, s.f. (
fruct al
porumbei, Prunus spinosa;
plantă, Brunella grandiflora; lupoaie;
măr pădureț), cu var.
corombă, scoroambă (mr.
curubiță, istr.
corumbe). Acest cuvînt se consideră în
general a fi reprezentant al lat.
columba (Philippide,
ZRPh., XXXI, 307; Candrea-Dens., 398; REW 2026;
Pascu, I, 72;
Cortés 125), cf. celălalt
nume popular al său,
porumbea (după
DAR din gr. ϰόρυμβος și al var. sale
fără nazalizare ϰορυφή; după Bogrea,
Dacor., IV, 802, din gr. ϰορόμηλον).
Aceste explicații nu sînt suficiente și pare mai
sigur să se
plece de la
coroagă (pentru alternanța
b-g, cf.
barză și
colibă), și de la sl. (
rus.
korobiti), „a contracta”, datorită fie aspectului
fructului copt, fie
gustului acru ce
face să se contracteze
cerul gurii. De la
coroabă derivă
corobeață, s.f. (
porumbă;
măr pădureț;
fruct în
general);
corobete, s.f. (larvă;
coropișniță), simplă confuzie cu
carabete și, la cel de al doilea sens cu
coropișniță;
scorumnic, s.m. (varietate de
porumb). Der. de la
coroagă;
corobană (var.
corobaie), s.f. (concavitate a trunchiurilor
copacilor, scobitură;
vale, rîpă);
corobăios, adj. (găunos);
coroblete, s.m. (
poreclă dată țăranilor de la cîmpie, țărănoi, necioplit), pentru al
cărui semantism cf.
cojan;
corlopeț, s.m. (
poreclă dată de locuitorii din Bucovina celor din
Vechiul Regat al României);
corogi (var.
scorogi, (s)coroji), vb. (a înclina, a
suci, a strîmba, a îndoi), cf. bg.
korubja se,
rus.
korobiti;
scorombar, s.m. (
porumbă);
scorogoi, s.m. (
plantă, Phlomis pungens). Cf.
coropcă.