coácăză (-ze),
s.f. –
1. Fruct în
formă de bobițe
roșii cu
gust acrișor, pomușoară. –
2. Varietate de coacăz. –
3. (Bucov.) Varietate de
struguri. –
4. Afină. –
5. Dîrmoz,
Viburnum Lantana. – Mr.
coacăză. Varietatea de
plante numită astfel
indică faptul că
numele le-a
fost dat din pricina aspectului bobițelor sale
rotunde și cărnoase, care au o anumită
asemănare între ele. Este probabil, prin urmare, ca originea cuvîntului să fie lat. *
coccum, pl.
cocca, din al
cărui rezultat *
coacă s-a obținut acest cuvînt, prin suf. -
ză, ca în
cinteză, pupăză, etc. (Densusianu,
Bausteine, 474; Philippide, II, 707;
Pascu,
Suf., 379;
Iordan,
Dift., 188; cf. Rosetti, II, 115). În
general se
preferă să se
plece de la
alb.
kokjë „boabă”, care este același cuvînt lat. (Densusianu,
Rom., XXXIII, 74; Meyer, 164; Schuchardt,
ZRPh., XXVI, 322;
DAR; REW 2009; Pușcariu,
Lr., 265);
dar această
ipoteză este inutilă,
căci o
formă *
kokëzë nu
apare în
alb. și der. cu
-ză este normală în
rom., pentru a se
forma dim., cf.
căcărează, gălbează. – Der.
coacăz, s.m. (arbustul care dă
coacăze);
cocăzar, s.m. (rododendron). Din
rom. provin bg.
kokazi „
afină”, mag.
kokojza, kokolyza „coacăză”, rut.
gogodza.